O schimbare legislativă care pleacă din realitate, nu din teorie
Sistemul de justiție românesc produce, de ani buni, paradoxuri.
Unele legi, create cu intenții bune, ajung să fie folosite împotriva scopului lor.
Un astfel de exemplu este articolul 597, alineatul 2 din Codul de Procedură Penală — o prevedere care permitea deținuților să refuze participarea prin videoconferință și să solicite prezența fizică în fața instanței.
În teorie, era o garanție procedurală.
În practică, s-a transformat într-un mecanism abuziv, folosit pentru a părăsi temporar penitenciarele, sub acoperirea legalității.
Consecințele au fost vizibile: instanțele sufocate de cereri formale, polițiști escortând condamnați sute de kilometri pentru cauze minore, costuri ridicate suportate din bugetul public.
Această disfuncționalitate a fost semnalată de magistrați și avocați din mai multe județe, dar soluția concretă a apărut de la Botoșani – printr-un demers comun între profesioniști ai dreptului și reprezentanți legislativi, între care și avocata Ionela Aiftincă.
Fenomenul abuzului procedural: cifrele unei risipe ignorate
Puțini contribuabili își dau seama ce înseamnă, în termeni concreți, aceste „excursii judiciare”.
Un deținut care depune zeci de contestații și cereri la instanțe din alte orașe devine automat subiectul unor deplasări costisitoare.
Fiecare drum înseamnă:
-
transport asigurat de Administrația Națională a Penitenciarelor,
-
escortă formată din cel puțin doi agenți,
-
cheltuieli de carburant, cazare și hrană,
-
onorariu de avocat plătit din oficiu (735 lei/dosar).
Pentru un singur deținut pot exista peste 200 de dosare deschise, toate cu costuri asumate de stat.
Într-un an, sumele cumulate la nivel național ajung la milioane de lei, bani care nu aduc niciun beneficiu public.
De cele mai multe ori, aceste plângeri sunt respinse sau retrase chiar în ziua procesului, după ce toate costurile logistice au fost deja generate.
Dincolo de aspectul financiar, fenomenul produce și o distorsiune a priorităților.
Resursele sistemului sunt deturnate de la cauze reale către formalități create artificial.
Justiția devine astfel o roată care se învârte fără scop, pe cheltuiala tuturor.
Inițiativa de modificare: o ajustare necesară, nu o reformă spectaculoasă
Propunerea legislativă adoptată recent modifică exact acel punct vulnerabil.
Potrivit noii reglementări, judecătorul decide dacă prezența fizică a condamnatului este necesară.
Dacă nu există motive obiective, audierea se face prin videoconferință.
Această schimbare pare minoră, dar efectul său este structural:
-
reduce semnificativ deplasările inutile,
-
elimină costurile logistice nejustificate,
-
degrevează instanțele de sute de ore pierdute anual pe cauze fără fond.
De asemenea, păstrează integral drepturile procesuale: condamnatul este asistat de avocat, are drept la apărare și interpret, iar instanța decide oricum dacă prezența sa este indispensabilă.
În esență, se restabilește echilibrul dintre drept și rațiune.
De la observația locală la legea națională
Ce face ca această modificare să fie notabilă nu este doar conținutul ei, ci traseul parcurs.
Problema a fost ridicată inițial de magistrați din cadrul Tribunalului Botoșani, care au semnalat frecvența abuzurilor de procedură.
A fost apoi formulată juridic și susținută public de Ionela Aiftincă, avocat al Baroului Botoșani, care a colaborat cu parlamentari pentru transformarea acestei constatări într-o propunere legislativă coerentă.
Proiectul a fost adoptat cu o majoritate semnificativă — 272 de voturi pentru, 3 împotrivă și 7 abțineri —, fapt rar în Parlamentul României.
Textul a fost avizat pozitiv de Consiliul Superior al Magistraturii, care a confirmat compatibilitatea cu normele constituționale și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, o problemă practică identificată la nivel local a devenit o soluție legislativă cu aplicare națională.
Dimensiunea etică: între dreptul individual și responsabilitatea colectivă
Orice modificare care restrânge un drept procedural trebuie privită cu atenție.
Dar, în acest caz, discuția nu este despre limitarea drepturilor, ci despre prevenirea abuzului.
Dreptul de a fi prezent la proces nu poate fi folosit ca pretext pentru a eluda regimul de detenție.
Într-o societate democratică, legea trebuie să apere echilibrul:
-
să garanteze accesul la justiție,
-
dar să protejeze sistemul de propriile sale fisuri.
Această modificare face exact asta.
Ea nu afectează garanțiile procesuale, ci le reașează în logica eficienței și a decenței.
Iar faptul că o asemenea ajustare vine dintr-o colaborare între practicieni ai dreptului și legislatori locali arată că schimbările relevante pot apărea și fără presiune mediatică, atunci când există bună-credință profesională.
Efectele economice și administrative
Impactul financiar pozitiv este ușor de anticipat.
Reducerea deplasărilor va economisi bani pentru Ministerul de Interne, pentru Ministerul Justiției și pentru Barourile care asigură asistența din oficiu.
La fel de important este impactul asupra eficienței instanțelor.
Grefierii, magistrații și avocații vor avea mai puține cauze repetitive și vor putea gestiona mai bine dosarele reale, care implică probe și decizii substanțiale.
Într-un sistem juridic suprasolicitat, fiecare oră economisită contează.
Legea nu este o soluție miraculoasă, dar este o corecție logică într-un mecanism care scârțâia vizibil.
De ce contează că totul a pornit de la Botoșani
Nu e prima lege care modifică un articol de procedură.
Dar este una dintre puținele care își are originea într-un județ considerat periferic din punct de vedere instituțional.
De obicei, astfel de inițiative vin de la ministere sau comisii tehnice din București.
Faptul că, de data aceasta, impulsul a venit de la o instanță din Botoșani și de la profesioniști locali ai dreptului este semnificativ.
Arată că realitatea de teren — cea în care magistrații văd zilnic dosarele și efectele concrete ale legii — poate produce soluții mai clare decât teoria administrativă.
Este un semn de funcționare democratică atunci când o problemă locală se transformă într-o lege națională.
Nu din lobby, ci din rațiune.
Ce urmează
Legea urmează să fie promulgată și aplicată în practică.
Efectele ei vor fi vizibile în câteva luni, când numărul cererilor nejustificate va scădea, iar bugetul destinat cheltuielilor judiciare va fi mai echilibrat.
Totodată, acest exemplu ar putea deschide drumul pentru alte corecturi punctuale:
ajustări legislative care să reducă birocrația, să eficientizeze procesele și să elimine posibilitățile de abuz procedural.
România are nevoie de astfel de intervenții – mici, dar funcționale.
Legea nu trebuie reinventată, ci făcută să lucreze eficient.
Despre normalitate, nu despre eroi
Această modificare de lege nu este un motiv de triumf, ci o dovadă de luciditate instituțională.
Ea nu creează un model, dar restabilește o regulă: legea trebuie să fie logică.
Că inițiativa a pornit de la Botoșani este, fără îndoială, un fapt notabil.
Nu pentru că ar fi o premieră, ci pentru că rar se întâmplă ca dintr-un județ de provincie să plece o propunere legislativă cu impact național, bine construită și perfect justificată.
Într-un sistem dominat de improvizații și retorică, o astfel de lege – clară, aplicabilă și eficientă – este o veste bună.
Nu schimbă lumea, dar schimbă modul în care statul își respectă propriul timp și propriul ban.
Și uneori, asta e exact ce lipsea.
O schimbare legislativă care pleacă din realitate, nu din teorie
Sistemul de justiție românesc produce, de ani buni, paradoxuri.
Unele legi, create cu intenții bune, ajung să fie folosite împotriva scopului lor.
Un astfel de exemplu este articolul 597, alineatul 2 din Codul de Procedură Penală — o prevedere care permitea deținuților să refuze participarea prin videoconferință și să solicite prezența fizică în fața instanței.
În teorie, era o garanție procedurală.
În practică, s-a transformat într-un mecanism abuziv, folosit pentru a părăsi temporar penitenciarele, sub acoperirea legalității.
Consecințele au fost vizibile: instanțele sufocate de cereri formale, polițiști escortând condamnați sute de kilometri pentru cauze minore, costuri ridicate suportate din bugetul public.
Această disfuncționalitate a fost semnalată de magistrați și avocați din mai multe județe, dar soluția concretă a apărut de la Botoșani – printr-un demers comun între profesioniști ai dreptului și reprezentanți legislativi, între care și avocata Ionela Aiftincă.
Fenomenul abuzului procedural: cifrele unei risipe ignorate
Puțini contribuabili își dau seama ce înseamnă, în termeni concreți, aceste „excursii judiciare”.
Un deținut care depune zeci de contestații și cereri la instanțe din alte orașe devine automat subiectul unor deplasări costisitoare.
Fiecare drum înseamnă:
-
transport asigurat de Administrația Națională a Penitenciarelor,
-
escortă formată din cel puțin doi agenți,
-
cheltuieli de carburant, cazare și hrană,
-
onorariu de avocat plătit din oficiu (735 lei/dosar).
Pentru un singur deținut pot exista peste 200 de dosare deschise, toate cu costuri asumate de stat.
Într-un an, sumele cumulate la nivel național ajung la milioane de lei, bani care nu aduc niciun beneficiu public.
De cele mai multe ori, aceste plângeri sunt respinse sau retrase chiar în ziua procesului, după ce toate costurile logistice au fost deja generate.
Dincolo de aspectul financiar, fenomenul produce și o distorsiune a priorităților.
Resursele sistemului sunt deturnate de la cauze reale către formalități create artificial.
Justiția devine astfel o roată care se învârte fără scop, pe cheltuiala tuturor.
Inițiativa de modificare: o ajustare necesară, nu o reformă spectaculoasă
Propunerea legislativă adoptată recent modifică exact acel punct vulnerabil.
Potrivit noii reglementări, judecătorul decide dacă prezența fizică a condamnatului este necesară.
Dacă nu există motive obiective, audierea se face prin videoconferință.
Această schimbare pare minoră, dar efectul său este structural:
-
reduce semnificativ deplasările inutile,
-
elimină costurile logistice nejustificate,
-
degrevează instanțele de sute de ore pierdute anual pe cauze fără fond.
De asemenea, păstrează integral drepturile procesuale: condamnatul este asistat de avocat, are drept la apărare și interpret, iar instanța decide oricum dacă prezența sa este indispensabilă.
În esență, se restabilește echilibrul dintre drept și rațiune.
De la observația locală la legea națională
Ce face ca această modificare să fie notabilă nu este doar conținutul ei, ci traseul parcurs.
Problema a fost ridicată inițial de magistrați din cadrul Tribunalului Botoșani, care au semnalat frecvența abuzurilor de procedură.
A fost apoi formulată juridic și susținută public de Ionela Aiftincă, avocat al Baroului Botoșani, care a colaborat cu parlamentari pentru transformarea acestei constatări într-o propunere legislativă coerentă.
Proiectul a fost adoptat cu o majoritate semnificativă — 272 de voturi pentru, 3 împotrivă și 7 abțineri —, fapt rar în Parlamentul României.
Textul a fost avizat pozitiv de Consiliul Superior al Magistraturii, care a confirmat compatibilitatea cu normele constituționale și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, o problemă practică identificată la nivel local a devenit o soluție legislativă cu aplicare națională.
Dimensiunea etică: între dreptul individual și responsabilitatea colectivă
Orice modificare care restrânge un drept procedural trebuie privită cu atenție.
Dar, în acest caz, discuția nu este despre limitarea drepturilor, ci despre prevenirea abuzului.
Dreptul de a fi prezent la proces nu poate fi folosit ca pretext pentru a eluda regimul de detenție.
Într-o societate democratică, legea trebuie să apere echilibrul:
-
să garanteze accesul la justiție,
-
dar să protejeze sistemul de propriile sale fisuri.
Această modificare face exact asta.
Ea nu afectează garanțiile procesuale, ci le reașează în logica eficienței și a decenței.
Iar faptul că o asemenea ajustare vine dintr-o colaborare între practicieni ai dreptului și legislatori locali arată că schimbările relevante pot apărea și fără presiune mediatică, atunci când există bună-credință profesională.
Efectele economice și administrative
Impactul financiar pozitiv este ușor de anticipat.
Reducerea deplasărilor va economisi bani pentru Ministerul de Interne, pentru Ministerul Justiției și pentru Barourile care asigură asistența din oficiu.
La fel de important este impactul asupra eficienței instanțelor.
Grefierii, magistrații și avocații vor avea mai puține cauze repetitive și vor putea gestiona mai bine dosarele reale, care implică probe și decizii substanțiale.
Într-un sistem juridic suprasolicitat, fiecare oră economisită contează.
Legea nu este o soluție miraculoasă, dar este o corecție logică într-un mecanism care scârțâia vizibil.
De ce contează că totul a pornit de la Botoșani
Nu e prima lege care modifică un articol de procedură.
Dar este una dintre puținele care își are originea într-un județ considerat periferic din punct de vedere instituțional.
De obicei, astfel de inițiative vin de la ministere sau comisii tehnice din București.
Faptul că, de data aceasta, impulsul a venit de la o instanță din Botoșani și de la profesioniști locali ai dreptului este semnificativ.
Arată că realitatea de teren — cea în care magistrații văd zilnic dosarele și efectele concrete ale legii — poate produce soluții mai clare decât teoria administrativă.
Este un semn de funcționare democratică atunci când o problemă locală se transformă într-o lege națională.
Nu din lobby, ci din rațiune.
Ce urmează
Legea urmează să fie promulgată și aplicată în practică.
Efectele ei vor fi vizibile în câteva luni, când numărul cererilor nejustificate va scădea, iar bugetul destinat cheltuielilor judiciare va fi mai echilibrat.
Totodată, acest exemplu ar putea deschide drumul pentru alte corecturi punctuale:
ajustări legislative care să reducă birocrația, să eficientizeze procesele și să elimine posibilitățile de abuz procedural.
România are nevoie de astfel de intervenții – mici, dar funcționale.
Legea nu trebuie reinventată, ci făcută să lucreze eficient.
Despre normalitate, nu despre eroi
Această modificare de lege nu este un motiv de triumf, ci o dovadă de luciditate instituțională.
Ea nu creează un model, dar restabilește o regulă: legea trebuie să fie logică.
Că inițiativa a pornit de la Botoșani este, fără îndoială, un fapt notabil.
Nu pentru că ar fi o premieră, ci pentru că rar se întâmplă ca dintr-un județ de provincie să plece o propunere legislativă cu impact național, bine construită și perfect justificată.
Într-un sistem dominat de improvizații și retorică, o astfel de lege – clară, aplicabilă și eficientă – este o veste bună.
Nu schimbă lumea, dar schimbă modul în care statul își respectă propriul timp și propriul ban.
Și uneori, asta e exact ce lipsea.
